• Eu sunt printul din familia mea

    Ma numesc Marius Gabriel si am doi anisori si patru luni. Vreau sa va spun povestea unui print care se lupta cu unul din cei mai mari monstri ai timpurilor noastre: boala.

  • Duc povara unei boli..

    Am venit pe lume pe data 09.11.2009 ora 20:40, dupa o zi intreaga de chin, iar din primele ore am facut convulsii puternice. Din acea zi, viata a devenit o lupta continua pentru toti cei din jurul meu.

  • Dar speranta va exista mereu...

    Desi sunt mic, sunt un print puternic si i-am promis mamei mele ca pana la urma voi invinge monstrii si voi reusi sa tin capul ridicat, sa merg si sa ma joc. Totusi, mama este fericita numai sa ma vada zambind.

duminică, 13 ianuarie 2013

PENTRU TINE PUIUL MEU

      Esti bland , esti mic
      Esti tot ce mi-am dorit
      Esti lumina din viata mea
      Te iubesc , nu uita .

      Pentru Marius Gabriel tot ce e in jurul lui este o lupta , o lupta continua de a se face bine . Cel mai greu este cand parintii sau unul dintre parinti nu isi da seama ce minunatie de copil are . Lupti , dar cand lupti de unul singur e foarte greu .
    De curand o prietena m-a intrebat daca nu as fi interesata sa-i incep micului meu printisor terapia ABR (advanced biomechanical rehabilitation ) , dar eu care incerc din rasputeri sa-i platesc kinetoterapeutului ora de gimnastica acasa si cu eforturi extreme am reusit sa strang anul trecut 1850 euro sa facem operatia de miofibrotomie subcutanata de unde sa iau acesti bani . Nu stiu nici cum sa explic , e greu ca nu am cu cine ma sfatui ce sa fac si cum sa fac .
     Cand am aflat de boala lui Marius Gabriel mi-am dorit ca pana la 3 anisori sa reuseasca sa-si tina capul . Nu a reusit . Acum nu imi doresc decat liniste si forta sa il pot creste asa cum o vrea Dumnezeu . Nu vreau decat ca la un moment dat sa aiba un loc al lui , sa nu mai stam doua familii intr-o cutie de chibrit . Ma gandesc ca poate nu am luptat de ajuns si nu am facut destule sau m-am abatut de la un drum pe care trebuia sa merg .
      Cu vreo doua zile in urma kinetoterapeuta lui Marius a spus ca : "acum cat sunt mici , pana pe la 15 ani luptam sa-i facem bine dar pe urma luptam sa le oferim confort si un loc al lor  ". Si are dreptate .
       Fiecare in viata are un drum de urmat , oare al micului print care e ? Sa vada copii cum se joaca iar el sa se zbata in bratele mele ca sa ajunga la ei si sa nu poata ? Nu vreau sa credeti ca mi-am pierdut speranta dar ieri cand am iesit afara si era un copilas de vreo doi anisori de prin vecini cu care se juca Marius si care tot tipa si plangea ca Marius de ce nu sta langa el sau de ce nu merge dupa el , de ce nu se joaca cu el ? L-am pus pe Marius langa acel copil pe banca , sa fi vazut ce bucurie pe chipul micului meu print .
        Cum sa nu fiu suparata si demoralizata cand nu mai stiu ce sa fac si la ce usa sa bat pentru ca Marius sa-si continuie tratamentele . Din noiembrie 2012 am intrat in crestere copil cu handicap si au scazut veniturile cu aproximativ 300 RON .
        Cum sa fac si ce sa fac sa-mi vad copilul bine ? Unde sa mai merg cu el si de unde bani ?
Continuarea..